Se spune că pe vremea lui Pitagora(sec.Vl î .Hr.) un negustor grec care avea 19 cămile ,simțindu-și sfârșitul aproape, și-a chemat cei trei copii și le-a spus că după moartea lui să împartă cămilele,astfel:fiul cel mare să ia jumătate dinnumărul cămilelor,cel mijlociu un sfert din numărul lor ,iar cel mai mic o cincime . După moartea tatălui lor,cei trei feciori au încercat să împartă între ei cămilele așa cum le ceruse părintele lor Dar,neizbutind să facă împărțeala, unul dintre frați a cerut sfatul învățatului Pitagora Astfel căPitagora se duse înpreună cu tănărul în grajd și iidădu acestuia o cămilă,spunăndu-i că acum ,dacă va merge acasă, va putea rezolva problema moștenirii fără nicio dificultate.Tănărul se duse acasă puțin nedumerit ,dar când ajunse acasă își dădu seama că acum avea 20 de cămile și totul se putea rezolva mai ușor. Feciorii făcură următoarele împărțiri: 20÷2 = 10 cămile îi reveneau fratelu cel mare 20÷4=5 cămile îi reveneau fratelui mijlociu. 20÷5= 4 cămile în reveneau fratelui cel mic 10+5+4=19 cămile După împărțirea făcută,cei trei feciori au observat că au o cămilă în plus pe care au dus-o înapoi marelui învățat Pitagora,mulțumindu-i pentru ajutorul dat.

E o poveste foarte interesantă și care ilustrează o problemă matematică clasică care a fost rezolvată cu ingeniozitate. Povestea cu cele 19 cămile este o parabolă care arată cum gândirea creativă și logica pot desluși probleme care par la prima vedere imposibil de rezolvat.

Inițial, împărțirea pare să fie o problemă, pentru că:

• Fiul cel mare trebuia să primească 1/2 din 19 cămile, adică 9.5 cămile, ceea ce nu este posibil.
• Fiul mijlociu ar trebui să primească 1/4 din 19 cămile, adică 4.75 cămile.
• Cel mai mic fiu ar trebui să primească 1/5 din 19 cămile, adică 3.8 cămile.

Numărul total de cămile care fiecare ar trebui să primească nu este un număr întreg și, de asemenea, însumarea acestor fracțiuni nu va reprezenta totalul de 19 cămile.

Prin adăugarea de către Pitagora a unei cămile suplimentare, el mărește totalul la 20 de cămile, care se împarte foarte frumos:

• Fiul cel mare primește 1/2 din 20 cămile, adică 10 cămile.
• Fiul mijlociu primește 1/4 din 20 cămile, adică 5 cămile.
• Fiul cel mic primește 1/5 din 20 cămile, adică 4 cămile.

Împărțind în acest fel:

10 (pentru fiul cel mare) + 5 (pentru fiul mijlociu) + 4 (pentru cel mic) = 19 cămile

La final, rămâne o cămilă, care este înapoiată lui Pitagora, și astfel toată lumea este mulțumită și problemele de moștenire sunt rezolvate corect. Aceasta este, desigur, o ilustrație a gândirii creativă și nu o întâmplare istorică reală legată de Pitagora, care este mai cunoscut pentru contribuțiile sale în matematică, precum și pentru a fi fondatorul fraternității filozofice și religioase denumite pitagoricieni.