Se spune că pe vremea lui Pitagora(sec.Vl î .Hr.) un negustor grec care avea 19 cămile ,simțindu-și sfârșitul aproape, și-a chemat cei trei copii și le-a spus că după moartea lui să împartă cămilele,astfel:fiul cel mare să ia jumătate dinnumărul cămilelor,cel mijlociu un sfert din numărul lor ,iar cel mai mic o cincime . După moartea tatălui lor,cei trei feciori au încercat să împartă între ei cămilele așa cum le ceruse părintele lor Dar,neizbutind să facă împărțeala, unul dintre frați a cerut sfatul învățatului Pitagora Astfel căPitagora se duse înpreună cu tănărul în grajd și iidădu acestuia o cămilă,spunăndu-i că acum ,dacă va merge acasă, va putea rezolva problema moștenirii fără nicio dificultate.Tănărul se duse acasă puțin nedumerit ,dar când ajunse acasă își dădu seama că acum avea 20 de cămile și totul se putea rezolva mai ușor. Feciorii făcură următoarele împărțiri: 20÷2 = 10 cămile îi reveneau fratelu cel mare 20÷4=5 cămile îi reveneau fratelui mijlociu. 20÷5= 4 cămile în reveneau fratelui cel mic 10+5+4=19 cămile După împărțirea făcută,cei trei feciori au observat că au o cămilă în plus pe care au dus-o înapoi marelui învățat Pitagora,mulțumindu-i pentru ajutorul dat.

Povestea pe care ai prezentat-o este o poveste clasică despre împărțire și reprezintă o problemă de gândire logică. Scopul povestirii este de a ilustra cum intervenția unui element care pare să complice situația poate duce, de fapt, la o soluție simplă și elegantă.

Problema inițială era împărțirea celor 19 cămile între cei trei frați: fiului cel mare trebuia să îi revină jumătate, celui mijlociu un sfert, iar celui mic o cincime. Calculul direct ar fi fost așa:

• Fiul cel mare ar fi trebuit să primească 1/2 din 19, adică 9.5 cămile, ceea ce nu este posibil pentru că nu puteau tăia o cămilă în jumătate.
• Fiul mijlociu ar fi trebuit să primească 1/4 din 19, adică 4.75 cămile, care din nou nu este o împărțire practică.
• Fiul cel mic ar fi trebuit să primească 1/5 din 19, adică 3.8 cămile, ce este de asemenea imposibil.

Problema era că numărul de cămile nu putea fi împărțit corect conform instrucțiunilor tatălui fără a fracționa o cămilă. Soluția propusă de Pitagora prin adăugarea unei cămile suplimentare din partea sa duce la un total de 20 de cămile, care se împarte perfect conform proporțiilor stabilite:

• Fiul cel mare primește jumătate din 20, adică 10 cămile.
• Fiul mijlociu primește un sfert din 20, adică 5 cămile.
• Fiul cel mic primește o cincime din 20, adică 4 cămile.

În total, frații utilizează 10 + 5 + 4 = 19 cămile, ceea ce înseamnă că rămâne o cămilă neîmpărțită, care este cămila pe care Pitagora a "împrumutat-o" inițial. Cei trei frați au rezolvat problema și pot returna cămila suplimentară lui Pitagora, respectând astfel dorințele tatălui lor și păstrând integritatea fizică a cămilelor.

Această poveste servește drept exemplificare a soluțiilor creative și a gândirii în afara cutiei în rezolvarea problemelor, subliniind importanța flexibilității în gândire pentru a găsi soluții la probleme care par inițial imposibile de rezolvat.