Se spune că pe vremea lui Pitagora(sec.Vl î .Hr.) un negustor grec care avea 19 cămile ,simțindu-și sfârșitul aproape, și-a chemat cei trei copii și le-a spus că după moartea lui să împartă cămilele,astfel:fiul cel mare să ia jumătate dinnumărul cămilelor,cel mijlociu un sfert din numărul lor ,iar cel mai mic o cincime . După moartea tatălui lor,cei trei feciori au încercat să împartă între ei cămilele așa cum le ceruse părintele lor Dar,neizbutind să facă împărțeala, unul dintre frați a cerut sfatul învățatului Pitagora Astfel căPitagora se duse înpreună cu tănărul în grajd și iidădu acestuia o cămilă,spunăndu-i că acum ,dacă va merge acasă, va putea rezolva problema moștenirii fără nicio dificultate.Tănărul se duse acasă puțin nedumerit ,dar când ajunse acasă își dădu seama că acum avea 20 de cămile și totul se putea rezolva mai ușor. Feciorii făcură următoarele împărțiri: 20÷2 = 10 cămile îi reveneau fratelu cel mare 20÷4=5 cămile îi reveneau fratelui mijlociu. 20÷5= 4 cămile în reveneau fratelui cel mic 10+5+4=19 cămile După împărțirea făcută,cei trei feciori au observat că au o cămilă în plus pe care au dus-o înapoi marelui învățat Pitagora,mulțumindu-i pentru ajutorul dat.

Aceasta este de fapt o poveste clasică care ilustrează o abordare ingenioasă de a rezolva o problemă matematică aparent imposibilă prin utilizarea unui număr care să faciliteze împărțirea întregului conform proporțiilor dorite, fără a lăsa nicio ramăsură. În poveste, introducerea celei de-a 20-a cămile de către Pitagora este un truc inteligent pentru a simplifica divizia, eliminând problema divizării fractare a unei cămile vii (ceea ce ar fi imoral și impractic).

Potrivit instrucțiunilor părintelui, fiii ar putea distribui camerele astfel:

1. Fiul cel mare primește jumătate din cămile: 19/2 = 9.5, care nu este fezabil fără a tăia o cămilă în două.
2. Fiul mijlociu primește un sfert din cămile: 19/4 = 4.75, din nou, nu este posibil fără a împărți fizic o cămilă.
3. Fiul cel mic primește o cincime din cămile: 19/5 = 3.8, încă o dată, o cifră imposibilă de practicat.

Problema apare din împărțirea inegală și indivizibilă a cămilelor. Odată ce Pitagora a adăugat o cămilă la total, rezultatele diviziunii au devenit posibile:

1. Fiul cel mare primește jumătate din cămile: 20/2 = 10 cămile.
2. Fiul mijlociu primește un sfert din cămile: 20/4 = 5 cămile.
3. Fiul cel mic primește o cincime din cămile: 20/5 = 4 cămile.

Adunarea acestor cantități împreună: 10 + 5 + 4 = 19 cămile, ceea ce înseamnă că toate cămilele au fost împărțite conform dorințelor tatălui lor, iar cea de-a 20-a cămilă rămasă poate fi returnată lui Pitagora, fără ca niciuna dintre cămile să fie rănită sau împărțită.

Iată o demonstrare simplă a gândirii creative și logică în matematică, unde adăugarea sau retragerea unei anumite valori poate face o problemă insolubilă rezolvabilă.