Se spune că pe vremea lui Pitagora(sec.Vl î .Hr.) un negustor grec care avea 19 cămile ,simțindu-și sfârșitul aproape, și-a chemat cei trei copii și le-a spus că după moartea lui să împartă cămilele,astfel:fiul cel mare să ia jumătate dinnumărul cămilelor,cel mijlociu un sfert din numărul lor ,iar cel mai mic o cincime . După moartea tatălui lor,cei trei feciori au încercat să împartă între ei cămilele așa cum le ceruse părintele lor Dar,neizbutind să facă împărțeala, unul dintre frați a cerut sfatul învățatului Pitagora Astfel căPitagora se duse înpreună cu tănărul în grajd și iidădu acestuia o cămilă,spunăndu-i că acum ,dacă va merge acasă, va putea rezolva problema moștenirii fără nicio dificultate.Tănărul se duse acasă puțin nedumerit ,dar când ajunse acasă își dădu seama că acum avea 20 de cămile și totul se putea rezolva mai ușor. Feciorii făcură următoarele împărțiri: 20÷2 = 10 cămile îi reveneau fratelu cel mare 20÷4=5 cămile îi reveneau fratelui mijlociu. 20÷5= 4 cămile în reveneau fratelui cel mic 10+5+4=19 cămile După împărțirea făcută,cei trei feciori au observat că au o cămilă în plus pe care au dus-o înapoi marelui învățat Pitagora,mulțumindu-i pentru ajutorul dat.

Această poveste este un exemplu clasic de problemă matematică care implică distribuirea unei moșteniri, și este cunoscută sub numele de "Problema cămilelor". În esență, problema evidențiază dificultatea împărțirii unei moșteniri cu condiții specifice atunci când numerele nu sunt divizibile în mod convenabil.

Iată cum se rezolvă problema:

Să presupunem că avem 19 cămile, și acestea trebuie împărțite astfel:

• Cel mai mare fiu primește 1/2 din cămile.
• Cel de-al doilea fiu primește 1/4 din cămile.
• Cel mai mic fiu primește 1/5 din cămile.

Dacă încercăm să împărțim cele 19 cămile direct, nu vom obține un rezultat exact, pentru că:

• 19/2 = 9.5 cămile - ceva ce nu putem împărți în realitate.
• 19/4 = 4.75 cămile - din nou, nu putem împărți o cămilă în sferturi.
• 19/5 = 3.8 cămile - și aceasta este o împărțire imposibilă.

Pentru a rezolva problema, Pitagora adaugă o cămilă temporară la grup, crescând numărul cămilelor la 20. Astfel, împărțirile devin exacte și posibile:

• Cel mai mare fiu primește 1/2 din 20 de cămile, adică 10 cămile.
• Cel de-al doilea fiu primește 1/4 din 20 de cămile, adică 5 cămile.
• Cel mai mic fiu primește 1/5 din 20 de cămile, adică 4 cămile.

Când adunăm numărul de cămile primite de fiecare:

10 cămile (cel mare) + 5 cămile (cel mijlociu) + 4 cămile (cel mic) = 19 cămile

Acum, cei trei fii au împărțit cele 19 cămile conform dorinței tatălui lor, fără să fie nevoie să împartă efectiv o cămilă. Cămila suplimentară, care a fost adusă de Pitagora pentru a facilita procesul de împărțire, acum nu mai este necesară și este returnată învățatului, astfel încât herghelia să revină la numărul inițial de 19 cămile.

Această problemă ilustrează cum gândirea creativă și abordarea neconvențională pot rezolva aparentele impedimente logice.